E plinã lumea de oameni care „citesc minţi”, de Nostradamuşi sau mamici omidã

Cred cã nu este zi în care sã nu citesc variate interpretãri care, exceptând experienţa personalã, nu au fundamente concrete. Adineauri am citi o postare în care cineva interpreta un comportament şi nu doar interpreta ci oferea inclusiv o „profeţie” bazatã pe cauzalitate clarã.

Postarea vorbea despre un comportament pe care mãmicile îl au ocazional. Spunea cã atunci când un copil se loveşte de un scaun, mama „bate scaunul” pentru cã a rãnit copilul. Interpretarea fiind cã mama învaţã copilul sã rãspundã agresiv la tot ce îi face rãu şi recomandarea era ca mama sã pupe şi scaunul nu doar copilul, pentru a evidenția cã şi scaunul suferã.

M-am amuzat copios, în primul rând pentru cã observ cum mulţi nu înţeleg diferenţa cauzalitate şi corelaţie. Apoi m-am amuzat pe baza faptului cã unii au impresia cã sunt „cititori de minţi” dupã care m-am enervat pentru cã mulţi subestimeazã copiii exagerat de mult.

Este extrem de greu şi extrem de improbabil sã ştii cu exactitate cum impacteazã un anumit stimul un copil, ce gândeşte el, ce percepe şi ce interpretează sau cum opereazã fiinţã lui anumite experienţe. De exemplu, la ideea ilustratã mai sus copilul poate percepe cã mama lui este acolo, cã îl protejeazã, ba cã este dispusã sã acţiineze spre orice l-a rãnit. De ce nu ar interpreta aşa? Nu mai zic cã exemplul în sine, subtil spune cã un copil nu diferenţiazã prea mult între un obiect şi o fiinţã vie. Ei au o lume magică dar asta nu înseamnã cã nu știu ce e viu și ce este mai puţin viu. De ce nu ar interpreta copilul cã scaunul are valoare, astfel oferind perspectiva cã lucrurile materiale au emoţii? De ce uitaţi cã majoritatea copiilor sunt mult mai empatici faţã de fiinţe decât sunt unii adulţi? De ce se pleacã uneori de la premisa cã multe lucruri duc fix la dezastru, chiar şi ceva atât de inocent ca „bãtutul” scaunului?

Dacã despici un text care iniţial are sens şi este aprobat de mulţi observi cât este de stupid. Textul, mai ales când este scos din context, este uşor de disecat. Ideea de la care pleacã nu e rea dar este incompletã. Interpretãrile de acest tip se bazeazã pe propria experiență de viaţã. Pe modul în care avem impresia cã unele lucruri cauzeazã alte lucruri.

Când vine vorba despre comportamentul omului, e greu sã vorbim despre cauze. Cel puţin asta am înţeles eu în ultimii doi ani. Putem vorbi despre tot felul de lãgãturi, de corelaţii cu efecte mai mari sau mai mici dar nu despre cauze!

Omul este un mix de multe. Un mix în care avem în vedere biologia, ereditatea, mediul, experienţele de viaţã, raportarea la experienţã, corpul, mintea, hrana, relaţiile, societatea, cultura, contextul istoric şi multe altele. Acest mix nu are formule exacte de tipul aduni „a”şi „b” şi rezultã „c”. Cã „a” şi „b” nu sunt constante. „A” se poate schimba sau modifica în raport cu multe.

Io ştiu cã este reconfortant sã credem cã putem previziona rezultate şi în anumite circumstanţe putem dar nu așa :)) Când vine vorba despre naturã, mai ales despre natura umanã, nu poţi vorbi despre cauzã şi efect, este stupid, chiar periculos. Îmi place totuşi sã observ cât de mult contează pentru oamenii credinţa cã pot previziona viitorul mai ceva ca Nostradamus :)) Cred totuşi cã mai important este sã înţelegem cum influenţãm viitorul de cele mai multe ori inconştient :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *