Pe zi ce trece realizez cã omul şi-a construit singur propria închisoare, altã cale de a simţi cãldura, confortul sau siguranţa era prea complicatã. Nu, nu cred în conspiraţii dar cred cu tãrie în lipsa de viziune a omului, în lãcomia şi frica lui ancestrală de foame sau frig. Fie cã este sau nu conştient de asta, omul modern încã se teme de mami….de Mãmica Naturã zic. Tot ce facem acum sau am fãcut înainte este sã ducem un rãzboi inconştient împotriva lu’ Mami. Cã de, de ce sã rezolvãm conflictul conştient când ne putem asigura cã vrãjitoarea cea rea moare în chinurile iadului :))
Mdea, nu avem cea mai minunatã mãmicã. Ne-a fãcut doar sã ne chinuie cu vremea ei tâmpitã, cu hrana ei greu de obţinut, cu momentele de revelaţie când îi vezi frumuseţea dar nu o poţi atinge. Nu e de mirare cã în mintea omului a apãrut la un moment dat „tãticu’ ideal şi absolut” cineva trebuia sã existe în pereche cu o aşa nebunã colericã şi imposibil de stãpânit.
Am fugit desculţi prin lume, oferind la schimb fix ceea ce am primit, proastã educaţie csf, ncsf. Umanitatea, copil speriat şi prost a ajuns treptat dar sigur o adolescentă rebelã. Probleme cu mãmica maxime, nu vã mai povestesc de cele cu tãticu’ cã înţelegeţi ideea.
Oricât de metaforice par cuvintele mele, le puteţi analiza la rece. Nimic din ce bãlteşte în conştiinţã sau „inconştiinţa” colectivã nu diferã de cea a individului. Ne-am construit fortãreţe când am fugit din peşterã, ziduri pânã la soare, doar, doar nu ajunge nebuna la noi. Am început sã luãm ca hoţii câte un pic din ogradã pânã am devenit suficient de puternici sã o punem la punct pe mami. Cã de’ în educaţia noastrã nu a existat o nişã specialã pentru „tehnici de comunicare” :))
E frig, nu-i bai îţi luãm şi ultimul fir de iarbã sã ne încãlzim. Urlã foamea, nu-i bai, ucidem şi ultima piatrã sã nu te mai simţim. Ce dracu a fost în mintea ta când ne-ai fãcut atât de fragili? Nu-i bai, ne reconstruim şi singuri, tu eşti cam proastã, cam demodatã şi cam bãtrânã sã mai poţi înţelege cine sau ce suntem. În cazul în care nici asta nu mai funcţioneazã te spunem lu’ tata :))
Partea tristã e cã la divorţul celor doi nici el nu prea vrut copilul. Mdea, cred cu tãrie cã între cei doi „ideali” a existat un divorţ, altfel nu îmi explic de ce aşa progeniturã fragilã şi fricoasã, atât de dependentã şi plângãcioasã, atât de ofticoasã şi ţâfnoasã.
Pãrinţi defecţi csf, ncsf, Umanitatea are nevoie de eoni de terapie cu toate gândurile ei sinucigaşe, dar cine plãteşte pentru sedinţe? Hmm, tãticu’ desigur, El a stricat-O, El sã repare :))
Ps priviţi în jur, micro, macro, sus, jos nimic nou sub soare.